Amos Oz – 20 de bilete, dar le-a oprit “directiunea”

Cred cu tarie ca numai educatia te ajuta sa progresezi - sa inveti sa vezi si sa simti, sa cauti sa descoperi si sa te descoperi pe tine si lumea din jur, sa fii mai bun – adica sa inveti sa primesti si sa dai mai departe.

Am citit in reviste pretentioase, elitiste si intelectuale, cit de putine carti se cumpara si se citesc in Romania. Ca tara e praf si neamu` se duce de ripa si nu avem ce sa facem cu asta. Avem, onor minister,  pentru treaba asta ora de lectura in curiculum scolar. Poate cine stie, natia se destepta si citeste mai mult si mai bine.  Cu statistica nu te pui, socoteala e socoteala si 1 cu 1 fac 2 oricind, carti se vind putine, undeva 2-3 pe an pe cap de locuitor. Vinzarea de carte insa e un business, ca oricare altul, cu marketing atast, in care el, vinazatorul, editura formeaza, creaza si dezvolta nevoia. Se invata la scolile de economie serioase din primul semstru. Nevoia noastra, a tuturor,  pentru carte. De la mic la mare, de la copiii de 5 ani care peste 10 ani vor fi ei insisi cititori si cumparatori, la adolescentii in cautare de modele si identitati, la noi astia generatia muncita, ce cautam o farima de speranta si bucurie printre rinduri. Ca bussinesmaker pe piata de carte, te-ai gindi, dupa asemenea statistici sa pornesti campanii agresive de PR, cit de cool e sa citesti, sa organizezi intilniri cu scriitori la scolile si caminele culturale din toata tara, in telenovele si idei sunt infinite. Si am ajuns la esenta si durerea problemei.

Luni 27, Amos Oz, un mare scriitor, vine in Romania, i se confera un titlu, bla, bla si apoi urmeaza o conferinta la ateneu. Mare bucurie pentru muritorii de rind cind editura a anunat cu afise pompoase ca vor fi puse bielete in vinzare, cu o saptamina in avans. Te bucuri si zici, bravos natiune, avem o sansa, cultura de masa a ajuns si la noi.

Cu o ora inainte sa se deschida casa de bilete  m-am dus sa ma asez la rind, ma gindeam ca un locsor acolo nu se poate sa nu prind. Ca mine, inca citva, nu multi, destui, asteptau la 12 sa se deschida usile. Primul norocos la rind cere 2 bielete pentru marti la Amos Oz. Domnisoara debusolata ii da raspunsul halucinant – ne pare rau la Amos Oz nu sunt bielete, au fost 20, dar le-a luat directiunea. 20 de bilete – pentru un moment cu care te poti intilni de citeva ori in viata. Am ramas la rind cu speranta, nu vroiam bilet pe scaun, la ce sa-ti trebuiasca. Un bilet fara loc, cel mai amarit din sala, oriunde. Extrem de empatica fata de dezamagirea noastra, dra ne-a informat ca nu se dau bilete fara loc, cred ca tot o indicatie de la directiune. Este de prisos sa spun ca eram pregatita sa platesc dublu, triplu fata de biletul unui concert la Madona de exemplu, si ca mine sigur ar fi fost nenumarti. Nedumerirea mea este insa urmatoarea – cit de ingust sa fii tu, ca director de editura, sa organizezi un eveniment de o asemenea importanta pentru 20 de bilete. Restul desigur sunt invitatii – pentru elite, nicidecum pentru mase. Am fost furioasa, trista si dezamagita, m-am simtit ca pe vremea comunistilor, cind doar tovarasii atent alesi aveau acces la diverse privilegii – desigur atunci se numarau in salam de sibiu, brinza si carne, o excursie in Bulgaria sau un apartament in centrul civic.

Si mai ales am simtit acut neputinta, pentru ca oameni inteligenti, cum fara indoiala este Gabriel Liiceanu, instruit si care a primit atit de mult de la oamenii alesi pe care i-a avut in jurul sau nu a inteles ca un astfel de moment, cum este conferinta pe care o patroneaza la Ateneu in care il are invitat pe Amos Oz, putea fi o sansa pentru atit de multi. Nu a inteles ca este momentul sa si dea si nu numai sa primeasca. Trist, atit de trist!

Da fratilor, mu…

Da fratilor, munca ne da inainte. Nu mina intinsa si nici plinsul de mila. E tare cind mai gasesti si oameni care cred asta, si mai o si zic ca la carte, neste babe inteligente si cu penita ascutita. Jos palaria!

Si n-ar fi numai problema in satele alea amarite, unde au ramas numai jumate din oamenii in putere, dar si in Bucuresti, pe stradute, nu la blocuri, unde oricum nu se cunoste nimeni cu nimeni, da printre case, unde ai zice ca oamenii se cunosc si ar putea sa s organizeze mai usor, situatia e dezastruasa – Sa vie primaria, ca nu e treaba noastra! E, pe bune!! Vecinul de la gradinita inchiriaza o masinarie si dezapezeste numai pina la casa lui, acum si a noastra, ca restul vecinilor de pe strada asteapta primaria sau primavara, si nu vor frate sa dea bani de la ei. Ne-a costat 50 lei, drum frumos si locuri de parcare. Mai incolo de noi – nasol. Si vecinii nostri nu, nu sunt saraci sa nu aibe 50 lei, sau cei mai multi dintre ei, macar dupa dimensiunea caselor si a masinilor, par ca se descurca bine. E mai simplu sa dai din gura si sa astepti sa faca altul, serios asa.

De pe net

Am gasit pe un blog minunat:

 

Cam asta avem de facut! O iarna frumoasa pina la primavara:).

Draga mea

Bunica ar fi implinit ieri 88 ani. De patru ani lungi a plecat, s-a lasat dusa cu greu, i-a fost drag sa stea cu noi, sa se bucure de fiecare zi. O mai visez din cind in cind, citeodata trista, cine stie, si dincolo poate sunt suparari,  de cele mai multe ori senina, asa cum a fost.

Iarna, dupa ce se lasa intunericul, ne dadea sa mincam, ne spala, ne imbraca cu hainute curate si calduroase, soba duduia, ne mingiia pe cap si ne cinta despre ciobanasul si oile lui, cu o voce clara, buna si calda, ce se ridica peste nametii din jur.  Vedeai ciobanasul si delaurile nesfirsite, te ducea acolo in lumea ei, in care cerul era deasupra sa te apere, iar raul din oameni putea sa nu te atinga.

 

 

 

Libertatea – Tu pentru tine

Suntem, din timp in timp, prizonierii amintirilor si durerilor neingropate, ale ambitiilor, sperantelor si iluziilor ce ne imping incoace si incolo. Suntem in trecut si fugim in viitor, ne ascundem de prezent, coplesiti.

Ma gindesc ca poate, sa fii liber inseamna sa fii constient de ce a fost, sa vezi cu ochii larg deschisi si sa simti prin toti porii tai unde esti, sa alegi tu pentru tine incotro vrei sa te duci. Asta sa fie oare libertatea? Sa fii tu insuti, printre altii, pentru tine si prin tine, pentru ei. Sa stii ce ai si de ce, sa te implinesti ajungindu-ti tie. Este un dar, o binecuvintare si citeodata un miracol.

Iarna

In jurul nostru, pe cimpuri, zapada acopera tot; ingheata in ea orice asteptare. Iti pare totul alb si frumos, senin si pur, si dedesubt… ce forfoteala, mizerie si disperare, pe alocuri renastere si speranta. Iubesc primavara, e cinstita, zimbeste din munca ei, e cu totul la vedere.