De 10 ani sunt mama. Andrei a implinit saptamina trecuta 10 ani. S-a facut mare, e frumos, e destept, e minunat. Bebelesul din el nu mai este de mult, incepe sa fie barbat: sa calce hotarit, sa ia decizii pentru el, sa se bucure de ele si de puterea lui, sa o inteleaga.
Le suntem recunoscatori parintilor pentru ceea ce am ajuns si pentru ceea ce ne-au dat si ne dau inca, pentru iubirea si pentru grija lor.
Recunostinta mea este la fel de mare pentru copiii mei, ei au insemnat pentru mine o noua viata. M-au invatat sa ma bucur de azi, de acum. Sa vad cum pasii mici pot sa duca incet dar sigur spre pasii cei mari, ca bucuriile mici sunt cele mai importante, pentru ca sunt acolo in fiecare zi, ca joaca nu este pentru oricine, dar ca te poti juca oricum, ca Scooby Doo nu este numai la televizor, ci ca poate fi cu tine oriunde si oricind. Le sunt recunoscatoare pentru fiecare moment pe care mi l-au daruit, pentru risul lor vesel, pentru imbratisari si pentru supararile pe care le-au impartasit si cu mine, pentru lacrimile pe care le-am sters si pentru surisul ce a rasarit dupa ele, pentru bubitele pupate cu drag si acoperite cu plasuturi cu ursuleti, pentru prajiturile facute impreuna, pentru desenele animate de care altfel nu as fi aflat.
