Pasiunea – a crede in ceea ce faci

Ma fascineaza puterea internetului de a apropia oameni, de a putea sa stai cu gura cascata intr-o agora globalizata. Cautind fel de fel de surse de inspiratie, am gasit oameni, clipuri, spuse ale lor, ce m-au inspirate in diverse momente. Cred cu convingere in zicala “Omul sfinteste locul”, intelegind de aici ca munca facuta cu pasiune este in final rasplatita. Ii respect pe cei ce se respecta iubindu-si meseria. Benjamin Zander vorbeste cu pasiune, dragoste si intelepciune despre munca lui, pasiunea lui si ce isi doreste de la sine insusi.

Despre dezamagirile parintilor

Am citit in tratate savante de psihologie ca emotiile, oricit ar fi ele de negative,  trebuie sa ti le infrunti. Sa te asezi fata in fata cu ele si sa le privesti in ochi: ca este curajos acela care isi recunoaste tristetea si poate pasi in afara ei, ca este intelept cel ce isi recunoaste furia si poate trage o gura de aer inainte de a spune sau a face ceva ireparabil, ca frica te ajuta sa iti salvezi pielea si nu trebuie sa te ascunzi atunci cind o simti.

Sa iti identifici emotiile insa, nu este la fel de simplu asa cum pare. Invatam din frageda pruncie sa ne ascundem, sa parem perfecti, sa nu deranjam.

“Sa nu ma faci de ris!”, “Ce or sa creada vecinii?” si altele sunt vorbe pe care le-au auzit cei mai multi dintre noi. Invatam ca traseul nostru personal nu ne apartine, se reflecta si asupra celor din jur, asupra familei, asupra parintilor.

Dezamagirea parintilor, asteptarile lor diferite de dorintele copiilor sunt o povara greu de dus.  Fiecare parinte isi doreste pentru copilul sau tot ce este mai bun. Binele vazut de parinte pentru copil, insa poate sa nu aibe nici o legatura cu binele ce si-l doreste copilul pentru sine insusi.  Tin minte ca un principiu ce mi-a ghidat copilaria a fost acela: Sa ai prieteni mai destepti decit tine, sa poti invata de la ei.  Prietenii mei nu au fost niciodata suficient de buni si deci si capacitatile mele de a-i alege erau puse sub semnul indoielii.

Ce tavalug de emotii poate naste criticismul parintilor in sufletele copiilor lor! Tristete, dezamagire, resemnare, furie, indoiala… Toate, emotii amare cu care inveti sa traiesti, pe care vrei sa le ascunzi cit mai adinc, care iti spui ca trebuie sa dispara. Si pornesti la lupta, sa mai darimi o bariera si inca o bariera.

Tinta suprema a fiecaruia dintre noi este fericirea. Fericire ce poate fi perceputa diferit, ca o imbinare a unuia sau mai multor elemente: bani, libertate, pozitie sociala, familie numeroasa, liniste sufleteasca, echilibru. Revenind intr-un registru lejer, cu totii ne gindim ca: ”decit sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos”. Fericirea insa este emotia de o clipa, soarele ce iti zimbeste numai tie inainte de a intra in nori, bucuria ce infloreste in ochisorii copilului tau cind iti povesteste ultima lui trasnaie si tu rizi cu gura pina la urechi, satisfactia pe care o ai cind ajuti pe cineva si ajutorul tau este apreciat, aplauzele de la sfirsitul unui concert ce te-a uns pe suflet, caldura ce iti inunda sufletul cind asculti o nocturna de Chopin, rasul sanatos la o terasa cu prietenii. Echilibrul depinde de un fir de praf ce poate atirna balanta intr-o parte sau in cealalta. Este imposibil de aceea sa judeci si sa cauti binele celuilalt.

Ajungem astfel pe cale de consecinta la ideea ca dorinta de a ne atinge fericirea ca parinti prin obtinerea de catre copii a binelui definit de noi este una egosita, ce ne completeaza noua insine aura de parinti perfecti.  Fericirea copiilor se construieste independent de cea a parintilor: carierele pe care si le construiesc (sau nu), prietenii de care se inconjoara, deciziile pe care le iau le apartin.

Parinti perfecti nu exista. Exista insa parinti care pot discuta liber, degajat, fara sa judece si fara incrinceneare cu copiii lor: despre nota mica primita la scoala, despre ultima boacana pe care au facut-o, despre greselile pe care le fac fiecare dintre ei, despre acceptare, despre emotii, despre planuri de viata sau doar de o clipa.

Dudutii – a implinit 5 ani

Vladut a ajuns la granita dintre virste, cind savureaza  avantajele de a fi mare, dar nu poate renunta la cele de a fi mic. Este fratele mai mic prin excelenta: isi cere cu tarie drepturile si se bucura in tacere de de  privilegiile mezinului.

Dupa luni nesfirsite de asteptari, miercuri a fost in sfirsit si ziua lui. S-a bucurat cu fiecare particica a corpului lui mititel de atentia pe care i-am acordat-o cu totii: Andrei dimineata, cum s-a trezit, i-a urat la multi ani si i-a dat cadoul lui: l-a impins cu leaganul mult si mai ales tare, am plecat impreuna la cofetarie si am  ales tortul. L-au sunat mama si tata, respectiv Bibi si Bubu si i-au urat sa se bucure de fiecare zi. A intrebat cu multa grija pe toti cei invitati la ziua lui daca au cumparat déjà cadourile. La petrecere si-a invitat cei 5 prieteni de la gradinita sa vina la el acasa: sa se joace, sa inoate, sa facem un gratar si mai ales sa ramina peste noapte si sa doarma la el. Fetele, cu exceptia Ioanei (de multe ori nu se gindesc la ea ca la o fata, este egalul lor la lupte de-a Ninja, Power Rangers sau Spiderman), nu a fost chip sa le invitam, dar  le-a promis ca le invita cu alta ocazie sau mai bine vine el la ziua lor. Petrecerea a decurs in liniste si cu multa voiosie. In ordine: au desfacut o parte din cadouri, s-a imbracat cu tricoul cu Sportacus, primit cadou de la Alex (pe care 2 zile nu am putu sa il mai scot de pe el) si s-au apucat cu totii sa asambleze o corabie de pirati, cu steaguri, tunuri si tot dichisul. Evident citirea instructiunilor a revenit in sarcina lui Alexandru, inginerul grupului, ce se indigna extrem de vocal cind incurcau etapele. Vladut – cel mai firavel dintre ei – transa peste urlete disputa: “Este ziua mea, si facem cum zic eu. Eu zic sa sarim peste …(nu mai stiu eu ce) si sa punem direct steagul!” Evident ca negocierile au continuat si corabia a ramas neterminata. Dupa un timp s-au plictisit de inginerie si s-au hotarit sa faca baie in piscina. S-au schimbat in mare viteza si s-au aruncat cu curaj in apa. Au sarit, s-au scufundat, au inotat si au facut fel de fel de scheme, cam vreo ora, mai exact pina mi s-a parut mie ca incepe sa adie o oarece boare mai rece. Nu s-au opus cu multa inversunare iesirii din apa, au lipait prin toata sufrageria cu apa siroind, au mai uitat cite un slip zemuind pe canapea, dar pina la urma imbracatul a decurs fara incidente: si-au gasit cu totii chiar si chilotii (de multe ori un accesoriu inutil), si-au pus singuri slipii la uscat si au devorat cu viteza mai multe tavi de pizza. Dupa aitea provocari s-au decis ca e momentul jocurilor pe calculator. In curte s-a asternut linistea. Gratarul, cartofii, salata nu au mai fost de acelasi efect ca pizza de dupa baie.  Tortul, confetti si sampania au incheiat festiv petrecerea.  S-au restras demni sa isi termine de asamblat corabia, care ajunsese intre timp intinsa in birou. Oboseala i-a rapus si i-am trimis in pat la culcare. Cu greu, dupa multe chicoteli, pe la 10.30 au adormit. S-au sculat cu grija corabiei si a jocului pe computer neterminat pe la 6.30 si s-au apucat  din nou de treaba.

Cam asa a fost ziua lui Vladut: prieteni, prieteni, prieteni.

Despre doamne din nou

Citind diverse pe internet am apreciat urmatoarele: despre blogosfera feminina si, desi implicata in politica, o doamna inteligenta.

Clasa I – Gata

Andrei  a fost astazi la scoala in ultima lui zi din clasa I.  Vladut, extreme de mindru de fratele lui,  cind se urca de dimineata in masina le explica Ioanei si Izei ca de miine gata cu clasa I, vor merge in clasa a II-a. Diseara va urma serbarea Abecedarului si evident vor primi diploma.

Serbarea in sine nu pare sa il ingrijoreze prea tare pe proaspatul absolvent, a repetat poeziile pina le-a invatat si Vladut pe de rost. Ce il cam incurca este faptul ca astazi dna invatatoare le-a explicat ca vor dupa serbare vor primi si diploma. Cum nu se stie elev eminent, si nici printre cei mai cuminti din clasa este usor ingrijorat de acest moment. Este in schimb extrem de multumit ca are costumele pregatite si adecvate rolurilor si exigentelor personale (aripile pentru costumul de bondar in nici un caz nu trebuiau sa para ca de fete). Am muncit la concept, pictat, decupat si lipit 2 zile in echipa cu Crisu si cu Lucri. Oricum finalul de clasa I i-a produs o revelatie si o reierarhizare. Pina ieri mama lui era evident cea mai rea din lume, pentru motivul extrem de evident al impinsului de la spate pentru a scrie niste prapadite de teme. O scurta discutie insa cu una dintre prietenele lui i-a schimbat aceasat perspectiva. Prietena lui  o fetita extreme de constiincioasa si dezghetata, ca mai toate fetitele, a luat un calificativ de bine la evaluarea finala la matematica. Au certat-o insa foarte rau parintii acasa si din aceasta cauza ar fii vrut sa stea mai mult la scoala. Pentru Andrei situatia in sine a fost de neinteles: de ce sa te certe ca ai luat bine, cum sa iti placa sa stai la scoala, in loc sa vrei sa pleci acasa?! Atit de impresionat a fost incit seara cind am ajuns acasa, dupa o zi lunga de alergatura, s-a apucat singur sa isi faca tema, desi nu era obligatorie, si i-a explicat si lui Vladut ca mami si tati si crisu nu sunt chiat cei mai rai din lume, asa incit sa faca bine sa ne asculte.

Vot

Au fost din nou alegeri. Din comoditate si datorita unui grad de lehamite mereu in crestere nu am fost la vot. Gresit. Sunt de vina prin neprezenta ca Becali si Vadim sunt din nou in carti. Nu stiu cum voi rezolva insa dilema alegerilor prezidentiale, pentru ca Traian Basescu, suportul moral al fiicei EBA nu va mai primi in veci votul meu. O argumentatie pertinenta a acestei decizii la Dan Tapalaga aici.

Andrei – 8 ani

Saptamina trecuta Andrei a implinit 8 ani. Trecind peste viteza cu care timpul alearga in intimpinarea noastra, am sarbatorit cu mic si mare acest eveniment. Cu aproape o luna inainte Andreiut si-a facut lista de prieteni pe care vrea sa ii invite la ziua lui, in total vreo 15 copii, din care spre marea mea multumire si citeva fetite.  Odata  depasit acest moment am trecut la schita programului. Ne-am hotarit impreuna sa se joace in piscina la care Victor munceste de ceva vreme, sa maninca pizza, snitele , frigarui, prajituri si tort, iar la sfirsit sa se intretina cu un magician.  Un oarecare hop am avut de depasit la designul invitatiei, deoarece Andrei a vrut neaparat sa apara si Pokemonii, fara nici o legatura cu mesajul pe care vroiam sa il transmitem. Cum copilul este foarte insistent, si pe principiul ca pina la urma era ziua lui , pokemnii au ramas pe invitatie. In ziua cu pricina ne-am organizat si am plecat spre scoala sa adunam invitatii. Piscina a fost evident extrem de apreciata, dar nici magicianul nu s-a lasat mai prejos. In final dupa 3 ore de fotbal, mincare, inot si magie, unii dintre ei cu greu s-au hotarit sa plece acasa. In masina pe drum spre scoala, locul de intilnire cu parintii, baietii povesteau intre ei:

“ A fost foarte tare la Dobre la petrecere!”

“ Da, asa e! Pacat ca nu trece clasa!”

Argumentele pentru posibila repetentie erau evidente si insurmontabile: scrie urit, isi mizgaleste caietele si raspunde neintrebat. Sunt de acord cu primele 2, al treilea nu stiu, dar in privinta repetarii  ma bazez pe faptul ca primele 2 clase le trece toate lumea.

L-am intrebat pe Andrei ce au spus copiii despre petrecere. Le-a placut foarte mult, iar Radu i-a spus chiar: “Nu stiu cum mai Andrei, dar tu stii sa organizezi petreceri foarte frumoase”. A fost de acord evident cu ce i-a spus prietenul lui, iar simtamintele lui fata de aceasta remarca au fost de maxima multumire.

Sedinta cu parintii, din nou despre agresivitate

Incredibil dar joi a fost ultima sedinta cu parintii pentru acest an scolar. S-au discutat evident probleme normale de sedinta: serbare, premii, teme, evaluari  si parea ca nu sunt lucruri exceptionale de comentat. Pina in momentul in care invatatoarea ne-a comunicat ca circa de politie, impreuna cu firma de paznici au hotarit sa nu mai permita accesul parintilor in curtea scolii, si implicit nici al copiilor odata cu terminarea orelor. In primul moment iti justifici aceasta decizie extrema prin grija fata de siguranta copiilor, poate au vrut sa ii protejeze de eventualii intrusi, traficanti de drogauri sau agresori din afara scolii. Ei bine NU! Intre parintii a 2 fetite a avut loc un incident in curtea scolii,  incident ce a fost stins de catre politie. Pentru ca politia, scoala si toti “badigarzii” ce dormiteaza  pe la usi si porti nu sunt capabili sa isi faca treaba si mai ales pentru simplul fapt ca exista citiva parinti cu probleme de comportament trebuie penalizati restul ce vor doar sa se bucure de zumzetul copiilor cind ies de la scoala sau de inca un binemeritat meci de fotbal dupa terminarea orelor. Poate traim intr-o societate schizoida, dar nu ma pot opri sa gindesc cu nu putem sa acceptam ca regulile le fac cei putini, cu gura mare si cu pumnul amenintator. Este de prisos sa spun ca parintii au acceptat senini aceasta decizie, ca nimeni nu si-a pus problema ca este un abuz si ca am putea sa luam atitudine. In aceasta situatie, cind parintii ajung sa se bata intre ei, cind palma la fund este inca o metoda educationala acceptata, cind insulta si atitudinea de mi se cuvine sunt principii de viata pentru multi, cum sa putem avea pretentia de la copii sa se poarte diferit? Incredibil este insa faptul ca acesta nu este singurul caz de parinti care rezolva problemele copiilor astfel. Bataia si cearta inlocuiesc dezbaterea si argumentul, pumnul in gura reprezinta concluzia disputei. Sa nu ne mai miram asadar de agresivitatea copiilor, a societatii.

Clipele de lectura

In studentie, o colega imi explica plina de convingere ca este vremea lecturilor intensive, ca mai tirziu, angrenata in proiecte de construire a unei familii si de maternitate, clipele libere vor fi greu de gasit. Am crescut privind-o pe mama cum rupea momente din programul nebun al unei zile pentru vreo lectura extravaganta, drept pentru care predictiile colegei mele mi s-au parut cel putin hazardate. Ceea ce mintea mea selectiva nu cuantificase insa era ponderea clipelor de liniste pe care mama le avea pentru lectura in intregimea unei zile. Mi se parea ca pasiunea pentru lectura era suficienta pentru a nu sta in cale scincetelor unor plozi sau a oboselii dupa o zi de alergatura intre casa, scoala, gradinita, parc, piata, super-market, lectie de inot, tenis ,dansuri si ce-o mai fi. Ei bine pasiunea de lectura se materializeaza acum mai ales prin cumparaturile de carti, pentru vremuri mai linistite. Reusesc sa rup aceleasi secunde pretioase pe care si mama si le cistiga pe vremea copilariei mele. Pentru a mai cistiga timp am cumparat audi-book-uri, pe care reusesc sa le strecor in drumurile cu masina printre povestile lui Delavrancea sau ale lui Petre Ispirescu. M-am indragostit astfel la prima ascultare de Andrei Plesu in “Despre Ingeri”. Citind cartea dupa ce am ascultat CD-ul imi rasuna in urechi vocea lui Plesu in continuare. Am ascultat cu sufletul la gura memoriile lui Jeni Acterian in “Jurnalul unei fete greu de multumit” sau eseurilor celor doi filozofi Plesu si Liiceanu despre Constantin Noica. Mi-e dor si de o carte politista, buna ca o ciocolata de casa, ca pe vremea copilariei mele.  Daca ati descoperit-o in multitudinea ofertei de pe piata va ramin datoare cu un strop de lectura placuta.

Despre sfirsit

Deja au trecut 3 luni si jumatate de cind bunicul meu a murit. S-a hotarit brusc, ca despartirea de un an de bunica a fost suficienta. Desi crestem constienti ca sfirsitul este implacabil, confruntati cu el suntem neputinciosi. Ne mintim ca putem rezolva lucruri, ca suntem importanti si determinanti pentru mediul din jur. Neputinta sfirsitului absolut insa relativizeaza toate aceatea. Fata in fata cu destinul , cuvintele ti se par o frivolitate, putine lucruri mai sunt importante. Vestile grele te lasa fara putere, esti un fir de praf ce isi asteapta drumul. Andrei, ce era linga mine cind telefonul a sunat anuntind sfirsitul a stiut ce sa imi spuna: Mami, imi va fi foarte dor de el. Moartea bunicilor inseamna ingroparea pentru totdeauna a clipelor copilariei. Amintirea lor calda imi ridica permanent un nod in git, am fost norocosi ca i-am avut.